Credeam ca imi place sa stau singura.. pentru ca ma saturasem sa am atatia oameni in jur pe care sa ii vad zi de zi si noapte de noapte.. dar.. atunci cand am capul gol de idei si cand nmmeni nu este langa mine sa imi atraga atentia si sa imi spuna chiar si ceva banal.. e chiar urat si monoton..
E de-a dreptul infiorator caci atunci cand doresc sa fiu singura si sa nu vad pe nimeni.. toata lumea e in preajma mea si ma prind intr-o capcana din care nu pot scapa.. dar azi.. azi cand eram singura si ma rugam pana si la pereti sa imi vorbeasca.. toti erau plecati si ocupati...
Ce viata...ce regrete..ce chin e sa vrei atat de multe.. sa fii capabil sa le faci si totusi sa nu te sinchisesti macar sa te misti... cat de lenes poti fi?
Timpul? Sa fie oare timpul de vina? sau defapt esti tu de vina pentru ca il irosesti gandindu-te ca nu stii de ce esti atat de melancolica si vezi tot timpul doar partea dramatica a lucrurilor...
Ei.. nu e chiar tot ce ma framanta.. dar sa nu pot ghici macar  o farama din marele meu viitor ce ma asteapta.. ma frustreaza destul de tare... Si mai ales cand esti la varsta aia cand iti trec prin minte o gramada de lucruri si avansezi de la poarta copilarie usor spre ziduri mai inalte... OOf.. cat de frustrant...
Iar partea aia.. cea mai interesanta.. iubirea... sau macar.. sentimentul ala de iubire daca nu iubire... in fine.. cum s-o numi de fapt... aia lipseste cu desavarsire din peisajul vietii mele restrans...
Adevarul este ca nici eu nu am renuntat la visele mele in care Fat-Frumos vine calare pe un cal alb si o sa traim fericiti pana la adanci batraneti..Dar nu e o crima, nu? Atata timp cat drumul meu este liber si nu il ocupa nimeni,. am tot dreptul sa visez la cai verzi pe pereti.. Dar cel mai tare ma doare ca stiu ca tot eu o sa fiu cea care nu o sa-l aiba pe acel fat frumos pe care totusi il vreau.. ci o sa am pe cineva mult mai diferit decat cred eu ca voi avea...Si sincer m-am saturat sa astept... dar totusi nu pot sa am pe cineva oarecare.. la intamplare.. asa nu... Pretentioasa??? In niciun caz...
AAAhh... bine ar fi sa poposeasca o carte in mainile mele ca sa imi pot fixa gandurile intr-un punct anume si sa nu le mai las sa cutreiere pe campuri goale dar totusi pline de intelesuri...E nevoie de cineva care sa inchida poarta spre framantarile mele.. si sa nu mai de-a voie nici macar une lacrimi care sa se strecoare dincolo... caci altfel atunci cand se va prabusi zidul nu voi mai avea vlaga sa gandesc limpede...iar totul va fi doar dezamagire si nesiguranta.