Am deschis fereastra si am zarit luna. E plina.. iar pana acum se ascunsese dupa nori.. Stiam ca se va arata o data si o data. Nu stiu de ce.. dar de 1 an si ceva nu am ratat nicio luna plina... Imi place atat de mult, incat in acele seri as dormi afara invelindu-ma cu un covor de iarba abia aparut...
Infloreste in mine un sentiment atat de placut si de maret incat nu am cuvinte sa il descriu pentru ca oricum nimeni nu l-ar intelege. Defapt, nu ar putea fi explicat.. caci unele lucruri ale vietii, mai ales care tin de abtract, chiar nu pot fi explicate...Degeaba incercam noi sa explicam poeziile lui Eminescu, pentru ca nimeni nu stie defapt ce era in sufletul lui atunci cand se apuca sa scrie...
Am lasat geamul deschis... in camera patrunde un aer caldut de primavara timpurie.. si se aude ca prin vis latratul cainilor singuratici... E atat de placut doar sa asculti sunetele naturii atunci cand noaptea se adihneste..
Aah.. ce stare de bine...dar totusi sunt o laşă pentru ca as putea foarte bine sa imi creez un univers doar al meu, facand doar un pas afara din cutie si sa simt pe pielea mea adierea vantului si atingerea ca de catifea a lunii pline...... Dar nu... ca o fricoasa ce sunt, privesc din spatele jaluzelelor peisajul de afara...Poate doar prezenta cuiva m-ar scoate din aceasta ipostaza proasta si complet penibila... Da... cineva ar fi deajuns care sa imi deschida poarta catre lumea mea... dar.. ar fi totusi nepoliticos din partea mea sa nu il iau cu mine... dar... asta e destinata doar mie.. doar sufletul meu egoist sa se inece intr-o mare de fericire...
Nu exista alta cale decat sa imi infrunt frica? Dar asta face parte din mine.. din fiinta mea care daca as schimba o parte, nu as mai fi eu... s-ar pierde din esenta...
Voi sta totusi in spatele jaluzelelor si voi privi cerul pana cand EL va veni si imi va intinde mana sa iesim afara impreuna ca sa ne putem bucura sufletele in linistea infinita a unei nopti...
