Arc de luna

Inspir adanc si privesc. Privesc catre sirul  nestingherit al stelelor ce traiesc sclipirea vietii intr-un abis nemarginit. Simt iarba cum fosneste puternic, trista parca, si muribunda sub bataile nemiloase ale vantului. Picioarele-mi dezgolite se clatina incet , inghetate de frig, privesc spre prapastia ce-si croieste calea in jos si se sparge de valurile apei. Pe aripile vantului apa murmura un cantec de jale., suspina . Sulitele argintii ii strapung fiinta.. isi indeasa taisul pana in adancul inimii..In lungul apei, pana la mal, luna isi reflecta imaginea. Isi arata coltii, cruzimea, nesabuinta. Vapaia imi lumineaza chipul ce statea ascuns in mrejele noptii..In jurul ei cerul e gol. Se teme, isi pastreaza  luceafarul la distanta.

Coltul ala salbatic, cum priveste toata suflarea si rade demonic de sus…Ca o imparateasa rece si nemiloasa…Noaptea ti-e prieten….

Dar stai… Imparatia nu se intinde la nesfarsit… Nisipul se scurge in clepsidra timpului… si priveste… stelele se sting.

Se sting si tu mori.. dispari.. dar stiu ca ai sa te intorci din nou!