Sad day

Pestii se tem si daca te uiti la ei prin acvariu...

Cum as putea sa fiu altfel? Cum as putea sa asez o culoare pe panza fara sa-mi fie teama ca atunci cand o voi privi , voi simti nevoia sa o sterg? Cum as putea sa-mi urmez cursul vietii fara sa-mi fie teama ca s-ar putea bifurca si va trebui sa aleg o cale? Cum as putea sa cred in propriile forte fara sa-mi fie teama ca vor fi invinse de altcineva?
Am inceput sa urasc sentimentul asta ce imi intristeaza viata... Astazi cand eram fericita, ca am reusit sa pictez in sfarsit, mi s-a stricat dispozitia...De obicei atunci cand pictez, nu ma gandesc la nimic, ci doar sunt atenta la culori, dar dupa ce am facut o pauza.. gandurile mi-au si napadit mintea...Mi-e frica atat de tare de viitor, incat imi ratez tot prezentul.... M-am intristat chiar si dupa ce am stat pe malul apei...Vroiam sa plang..dar lacrimile au opus rezistenta.. De ce? Era prea stupid motivul?
Mi-e frica si atunci cand se intuneca, pentru ca urmeaza sa dorm... Sa fii adult inseamna ca atunci cand te pui in pat sa dormi, sa te gandesti la ziua de maine si la ce o sa se intample peste cateva saptamani? Sa te framante toate lucrurile care iti fac inima sa se stranga?

Nu mai vreau sa fiu mare.. vreau sa raman mereu copil !

Vacanta

In sfarsit a venit si vacanta. Dar nu ma bucur asa de tare pentru ca sunt departe de prieteni si de hhmm. sa zicem mediu de care eram "lipita" . Ce pot sa spun.. e bine acasa, dar neavand un program stabilit pe care sa il urmez, deseori, apare pliciseala, si ei bine, de aici incepe imaginatia. Desigur ca am nevoie de multe lucruri care sa mi-o "puna in miscare", cum ar fi luna, cerul, apusul.. dar in plina zi la amiaza... Din ce sa ma inspir? Caldura? Soare? Macar daca as reusi sa ma trezesc destul de devreme cat sa privesc rasaritul si sa-mi lase un sentiment placut in inima.. dar ma trezesc la 12.
Am inceput sa citesc o carte, " Memoriile unei gheise".. mi-a placut.. foarte draguta cartea, dar filmul mi-a
lasat un gust amar..
Iata si cate cuvinte despre carte...

l

Arthur Golden

Memoriile unei gheise

Bestseller international, numarul 1 in topurile din Europa si America, vandut in peste 4 milioane de exemplare si tradus in peste 35 de limbi. Ecranizarea romanului poarta semnatura regizorului Rob Marshall si a primit in 2006 un premiu Globul de Aur, 3 premii Oscar si 3 premii Bafta.

Ce este o gheisa? Un obiect al dorintei. O opera de arta in miscare. Un actor, un artizan, un entertainer, dupa traditia japoneza. Un tip uman la granita cliseului cultural, imposibil de redat in categoriile occidentale. Sau poate doar o femeie care poseda, in cea mai inalta masura, rafinamentul artelor lumesti.

Chiyo, o fata dintr-un sat de pescari, este vanduta unei okiya pentru a fi initiata in artele gheiselor. Ritualurile seductiei sunt nenumarate, intr-o lume al carei esafodaj se sprijina pe culorile unui chimono, pe dezgolirea unei cefe pictate, pe licitarea virginitatii unei adolescente sau pe teserea unei intrigi de budoar. Sayuri, pe numele ei de gheisa, ajunge sa stapaneasca destine, sa detina secrete si sa construiasca un imperiu al erotismului ritualic.

Asa.. si acum.. un link cu melodia ce ma inebuneste de cateva zile ...

http://www.youtube.com/watch?v=IkuqHwobn6w

nirvana

       Am deschis fereastra si am zarit luna. E plina.. iar pana acum se ascunsese dupa nori.. Stiam ca se va arata o data si o data. Nu stiu de ce.. dar de 1 an si ceva nu am ratat nicio luna plina... Imi place atat de mult, incat in acele seri as dormi afara invelindu-ma cu un covor de iarba abia aparut...
       Infloreste in mine un sentiment atat de placut si de maret incat nu am cuvinte sa il descriu pentru ca oricum nimeni nu l-ar intelege. Defapt, nu ar putea fi explicat.. caci unele lucruri ale vietii, mai ales care tin de abtract, chiar nu pot fi explicate...Degeaba incercam noi sa explicam poeziile lui Eminescu, pentru ca nimeni nu stie defapt ce era in sufletul lui atunci cand se apuca sa scrie...
       Am lasat geamul deschis... in camera patrunde un aer caldut de primavara timpurie.. si se aude ca prin vis latratul cainilor singuratici... E atat de placut doar sa asculti sunetele naturii atunci cand noaptea se adihneste..
      Aah.. ce stare de bine...dar totusi sunt o laşă pentru ca as putea foarte bine sa imi creez un univers doar al meu, facand doar un pas afara din cutie si sa simt pe pielea mea adierea vantului si atingerea ca de catifea a lunii pline...... Dar nu... ca o fricoasa ce sunt, privesc din spatele jaluzelelor peisajul de afara...Poate doar prezenta cuiva m-ar scoate din aceasta ipostaza proasta si complet penibila... Da... cineva ar fi deajuns care sa imi deschida poarta catre lumea mea... dar.. ar fi totusi nepoliticos din partea mea sa nu il iau cu mine... dar... asta e destinata doar mie.. doar sufletul meu egoist sa se inece intr-o mare de fericire...
       Nu exista alta cale decat sa imi infrunt frica? Dar asta face parte din mine.. din fiinta mea care daca as schimba o parte, nu as mai fi eu... s-ar pierde din esenta...
Voi sta totusi in spatele jaluzelelor si voi privi cerul pana cand EL va veni si imi va intinde mana sa iesim afara impreuna ca sa ne putem bucura sufletele in linistea infinita a unei nopti...

Credeam ca imi place sa stau singura.. pentru ca ma saturasem sa am atatia oameni in jur pe care sa ii vad zi de zi si noapte de noapte.. dar.. atunci cand am capul gol de idei si cand nmmeni nu este langa mine sa imi atraga atentia si sa imi spuna chiar si ceva banal.. e chiar urat si monoton..
E de-a dreptul infiorator caci atunci cand doresc sa fiu singura si sa nu vad pe nimeni.. toata lumea e in preajma mea si ma prind intr-o capcana din care nu pot scapa.. dar azi.. azi cand eram singura si ma rugam pana si la pereti sa imi vorbeasca.. toti erau plecati si ocupati...
Ce viata...ce regrete..ce chin e sa vrei atat de multe.. sa fii capabil sa le faci si totusi sa nu te sinchisesti macar sa te misti... cat de lenes poti fi?
Timpul? Sa fie oare timpul de vina? sau defapt esti tu de vina pentru ca il irosesti gandindu-te ca nu stii de ce esti atat de melancolica si vezi tot timpul doar partea dramatica a lucrurilor...
Ei.. nu e chiar tot ce ma framanta.. dar sa nu pot ghici macar  o farama din marele meu viitor ce ma asteapta.. ma frustreaza destul de tare... Si mai ales cand esti la varsta aia cand iti trec prin minte o gramada de lucruri si avansezi de la poarta copilarie usor spre ziduri mai inalte... OOf.. cat de frustrant...
Iar partea aia.. cea mai interesanta.. iubirea... sau macar.. sentimentul ala de iubire daca nu iubire... in fine.. cum s-o numi de fapt... aia lipseste cu desavarsire din peisajul vietii mele restrans...
Adevarul este ca nici eu nu am renuntat la visele mele in care Fat-Frumos vine calare pe un cal alb si o sa traim fericiti pana la adanci batraneti..Dar nu e o crima, nu? Atata timp cat drumul meu este liber si nu il ocupa nimeni,. am tot dreptul sa visez la cai verzi pe pereti.. Dar cel mai tare ma doare ca stiu ca tot eu o sa fiu cea care nu o sa-l aiba pe acel fat frumos pe care totusi il vreau.. ci o sa am pe cineva mult mai diferit decat cred eu ca voi avea...Si sincer m-am saturat sa astept... dar totusi nu pot sa am pe cineva oarecare.. la intamplare.. asa nu... Pretentioasa??? In niciun caz...
AAAhh... bine ar fi sa poposeasca o carte in mainile mele ca sa imi pot fixa gandurile intr-un punct anume si sa nu le mai las sa cutreiere pe campuri goale dar totusi pline de intelesuri...E nevoie de cineva care sa inchida poarta spre framantarile mele.. si sa nu mai de-a voie nici macar une lacrimi care sa se strecoare dincolo... caci altfel atunci cand se va prabusi zidul nu voi mai avea vlaga sa gandesc limpede...iar totul va fi doar dezamagire si nesiguranta.

PPFf... nu-mi vine sa cred.. e chiar de necrezut... Dupa ce ti-am zis sa ma lasi in pace... n-ai rezistat.. si m-ai contactat din nou.. credeai ca glumesc?? iti place atat de mult sa te joci?? PPFf... si apari din nou ca sa ce? Ca sa dispari si sa iar apari si sa ma faci sa ajung atat de revoltata incat sa ma faci sa-ti arunc in fata cuvinte care ar putea sa doara? Stiu ca trag aiurea de timp.. dar o sa vina si momentul in care va trebui sa te scot de tot din cap si sa nu ma mai afecteze atat de mult cuvintele tale ironice sau indiferenta ta... oricum nu mai contez pentru tine... asa ca de ce nu ma lasi sa ma obisnuiesc fara tine? Chiar ar fi cea mai buna solutie..
Desigur.. am si eu o parte din vina.. ar fi trebuit sa te ignor de cand mi-am propus.. dar am lasat lucrurile in voia sortii.. si uite ca ai aparut din nou... N-am sa mai fac alta greseala.. stiu ce am de facut de acum... 

2012

Finally... am ajuns sa scriu si in acest an.. desi.. anii precedenti am fost cam lenesa.. anul asta... ei bine ma voi apuca de scris serios... am avut atatea ocazii, atatea momente in care emotiile mele dadeau pe dinafara.. iar eu nu am profitat de acest lucru.. n-am luat o foaie la intamplare ca sa scriu...

De-ar fi sa povestesc ce s-a intamplat in tot acest timp... pfff... nu mi-ar ajunge o zi intreaga... dar am sa o iau cu incetul... Au fost atata de multe lucruri amuzante... nu am pomenit nimic de relatia mea de pe durata a 3 saptamani de vacanta de vara..;)) ppfff a fost chiar amuzant... dar.. am trait chestii noi.. si am invatat unele lucruri.. chiar nu sunt capabila sa am o relatie mai lunga de trei saptamani... Ei bine stiu si de ce...Chestia e ca sunt cam temperamentala... si dau cam totul peste cap intr-o secunda... ce altceva poti sa te astepti de la un PESTE? Chiar daca zodia mea are o multime de " defecte" ( defapt nu sunt defecte.. ci doar niste trasaturi care sunt mai puternice.. si care pentru a fi perfect.. trebuie sa lucrez la ele ca sa le pot controla ) imi place. 

Adevarul e ca in ultima vreme.. mi-am cam negat fiinta.. si m-am urat putin.. si inca o mai fac... O fac pentru ca nu am reusit sa imi deschid inima atat de mult.. sau sa imi deschid mintea.. ca sa pot suferi putin langa cei care au nevoie.. sau pur si simplu sa ma afecteze ceva.. care ar fi important... O gluma ce a spus-o o prietena de-a mea ( Poate ti-au schimbat inima la operatie.. sau poate ca a fost taiata, de asta esti asa. ) Mda... poate era mai bine daca mi-o schimba... si asa acum e prea rece... inghetata.. si nu e din cauza acestei ierni ca din povesti...

Oare trebuie sa traiesc o tragedie ca sa pot da drumul lacrimilor sa curga?? Cateodata simt nevoie sa plang.. si nu o pot face.. cateodata e nevoie sa plang... si tot nu o pot face... E posibil sa fi secat? Sa fiu oare o persoana atat de cruda?? 

Off....

Da.. chiar sunt... Candva.. mi-a placut sa ma joc cu sentimentele altora. Nu cred ca realizam la acel timp cat de dureros poate fi.. si doar imi dadeam ochii peste cap..zicandu-mi ca nu e mare scofala...

Dar sa pastrez in sufletul meu idiot un EL si apoi sa-mi dau seama ca totul se termina din vina mea... a fost ... nu stiu daca a fost dureros... dar a fost ceva ce nu am mai simtit... si nu.. n-am iubit pe acel EL.. n-am iubit niciodata... dar.. nu stiu.. e greu de explicat.. Si mie imi este greu sa-mi explic comportamentul... Cred ca eram suparata... si nu e genul de suparare pe care o ai pe cineva.. eram suparata pe mine... E teribil sa fii suparat pe tine insati... 

Cred ca am nevoie de mai mult timp ca sa stau singura.. nu m-am putut concentra la mine atunci cand eram inconjurata de lume.. cand eram langa EA.. care sa imi spuna ca totul o sa fie bine... Trebuie sa ma pedepsesc cumva... singuratatea m-ar putea ajuta sa stau si sa reflectez asupra fiintei mele si sa-mi pun ordine in ganduri...

Trebuie sa ma schimb cumva... Ma irita atitudinea mea delasatoare si indiferenta.. cu capul in nori.. si mereu prinsa in propria lume.. fiindu-mi frica sa deschid poarte catre realitate...

I NEED TO WAKE UP.... 

voi reveni curand.

trist...

A trecut ceva timp de cand n-am mai scris…Am fost atat de lenesa incat chiar si atunci cand aveam timp liber tot stateam degeaba…E vremea urata afara.. nu  mai este toamna aia aurie si melancolica.. acum e urata.. si e trista de-a dreptul… e o toamna ce se apropie de iarna… si cred ca nu imi place deloc… nu am ce sa privesc si apoi sa zambesc… asa faceam cand plecam la scoala.. pentru ca trecem prin parc.. unde totul era perfect.. frunzele.. copacii.. bancile ocupate de oameni batrani… dar cand ma intorceam.. totul era pustiu.. nu se auzea nimic.. paote doar vantul cand fosnea frunzele si facea ca atmosfera sa para putin infricosatoare… Nu-mi place sa merg singura noaptea… cu atat mai putin prin parc… simt nevoie sa il chem sa imi iasa in cale ca apoi sa radem si sa ne tinem de mana…sa ma conduca acasa ca apoi sa ne sarutam si sa ne vedem a doua zi…. Dar.. nu se poate… nu am cum sa-l chem…. Nu exista? Exista dar nu-l pot contacta?  Nu pot sta asa si sa ma gandesc ca nu o sa apara…. Sau sa stau si sa ma intreb daca o sa apara... Ea imi zice ca ar trebui sa traiesc ceea ce am acum… in lumea noastra comuna care e populata de diverse specimene care ne amuza si care ne sunt prieteni.. dar si idiioti care ne vorbesc pe la spate si ne vor raul… E intr-un fel amuzant…. Dar… parca nu pot sa mai cunosc pe altcineva din “afara” da… asa e… nu pot decat sa ma limitez la  cativa oameni pe care ii stiu din cap pana in picioare.. le stiu miscarile, zambetele si cat atat!

Ah… cata amar de vreme… acus se termina semestru iar eu n-am note la unele materii.. ce prostie… mai ieri era vara… iar imeadiat urmeaza Craciunul si revelionul.. apoi.. 18 ani… stiu ca voi plange mult… dar.. va trebui sa pasesc pe o treapta mai inalta si va trebui sa privesc cu drag la acei ani care mi-au facut inima mai buna… si care m-au invatat multe…